Departamentul pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului

Comemorarea victimelor Holocaustului



Comunicat nr. 19
11 Octombrie 2021

 
     Secretarul de stat pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului, Marius Bălu, în calitate de reprezentant al ministrului apărării naționale, a participat luni, 11 octombrie, la ceremonia de comemorare organizată de Institutul „Elie Wiesel” la Monumentul Memorial al Holocaustului din Capitală.
     La această activitate au participat reprezentanţi ai Administraţiei Prezidenţiale, Guvernului și Corpului Diplomatic, ai comunităţii evreieşti şi societăţii civile.
     În anul 2021, în contextul asumării trecutului şi al angajamentului de păstrare vie a memoriei evenimentelor care au marcat istoria României în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, sunt comemoraţi 80 de ani de la Holocaustul din România: rebeliunea legionară de la Bucureşti (ianuarie 1941), Pogromul de la Iaşi (iunie 1941), deportările în Transnistria (octombrie 1941).
     Rememorarea acestor evenimente şi comemorarea Holocaustului reprezintă o expresie a compasiunii şi respectului, dar mai ales o responsabilitate civică firească prin care se poate preveni reiterarea unor astfel de acţiuni cu caracter antisemit, rasial, discriminatoriu.
***
     La 8 octombrie 2009, a fost inaugurat, la Bucureşti, Memorialul Victimelor Holocaustului din România, la iniţiativa Ministerului Culturii şi Cultelor, ca urmare a recomandărilor Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului din România, în vederea recunoaşterii şi, totodată, a asumării crimelor comise în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial împotriva comunităţii evreieşti şi împotriva comunităţii rome. Ansamblul sculptural este realizat de artistul Peter Jacobi şi cuprinde o incintă memorială centrală, în jurul căreia se află cinci sculpturi, Coloana Memorială, Via Dolorosa, Roata Romilor, Steaua lui David şi Epitaf, precum şi două instalaţii cu pietre de mormânt desacralizate din cimitirele din Odessa şi Bucureşti.
     România a exercitat, în perioada martie 2016 - martie 2017, preşedinţia Alianţei Internaţionale pentru Memoria Holocaustului (IHRA), în acest mandat fiind adoptată definiţia de lucru a antisemitismului. Ca urmare, cadrul legislativ a fost consolidat, la nivel naţional, prin adoptarea Legii nr. 157 din 2 iulie 2018 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, care a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 561 din 4 iulie 2018.
     La 8 octombrie 2019, preşedintele Klaus Iohannis a semnat, în cadrul unei ceremonii, care a avut loc la Palatul Cotroceni, decretul pentru promulgarea legii privind înfiinţarea Muzeului Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului din România, care are ca scop prezentarea şi promovarea istoriei culturii şi tradiţiilor comunităţii evreieşti din România, protejarea victimelor Holocaustului şi combaterea antisemitismului.