Departamentul pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului

O viziune comună pentru păstrarea identității românești


 

17 martie 2021


               Secretarul de stat pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului, Marius Bălu, s-a întâlnit miercuri, 17 martie, la sediul MApN, cu secretarul de stat din cadrul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, Oana Ursache, pe fondul construirii și adaptării acțiunilor în comun ale celor două instituții la nevoile și aspirațiile comunităților românești de peste hotare.

            În cadrul întrevederii, au fost discutate aspecte referitoare la teme de interes comun, precum promovarea imaginii și eroismului unor personalități politice și militare din România în cadrul comunităților românești din afara granițelor și marcarea în diaspora a Zilei Veteranilor de Război (29 aprilie) și a Zilei Veteranilor din Teatrele de Operații (11 noiembrie).
           În acest sens, s-a convenit inițierea unui protocol de colaborare în perioada imediat următoare și a fost subliniată nevoia unei viziuni comune asupra acțiunilor și inițiativelor celor două instituții, dar și derularea unor proiecte care să sprijine păstrarea identității românești în cadrul comunităților din diaspora, indiferent de țara în care se află temporar acestea.
           De asemenea, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni a solicitat sprijinul unor artiști plastici din cadrul Ministerului Apărării Naționale la derularea unor proiecte stabilite a avea loc în câteva dintre capitalele europene.
           Totodată, pentru materializa acest prim pas spre o colaborare strânsă între cele două instituții, cei doi secretari de stat au stabilit ca următoarea întâlnire să se defășoare la sediul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.