Centrul Medical de Diagnosticare și Tratament Ambulatoriu Arad - competență, garanție și excelență
04.12.2020
Astăzi, în prezența secretarului de stat pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului, Marius Bălu, a fost încheiat procesul-verbal de predare a amplasamentului și s-a semnat protocolul de colaborare între beneficiar - Spitalul Militar de Urgență Timișoara și constructor – SC CLEVER SOLUTIONS POINT SRL, prin care se va reda Aradului Centrul Medical de Diagnosticare și Tratament Ambulatoriu, o instituție medicală dedicată nu doar personalului din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, dar şi civililor, cetățeni ai municipiului, care doresc servicii medicale de cea mai bună calitate
Acest proiect se integrează în viziunea generală a Ministerului Apărării Naționale de îmbunătățire a calității vieții personalului, făcând parte din atribuțiile Departamentului pe care îl conduc.
„Ne dorim cu toții să îmbunătățim situația actuală, iar acesta este cel mai puternic argument în a demonstra faptul că se poate creiona un traseu spre succes, bazat pe solidaritate și respectarea valorilor, pe care le transcriem în munca noastră de zi cu zi.
Prin urmare, orice inițiativă de dezvoltare, cum este aceasta, trebuie să se bazeze pe promovarea reală a oricărui aspect important, uman sau tehnic, dar și a unei atitudini proactive, care să respecte toate principiile ce fac referire la responsabilitate și competență, la garanție și excelență.
Vă asigur că vom merge pe acest drum împreună pentru a răspunde unei astfel de provocări și pentru a garanta succesul acestui proces de sinergie dintre sistemul militar și societatea civilă românească”, a declarat secretarul de stat după semnarea documentelor.