Comunicat nr. 6
6 februarie 2020
În data de 6 februarie, secretarul de stat pentru relaţia cu Parlamentul şi calitatea vieţii personalului, Marius Bălu, a participat la şedinţa de autoevaluare a activităţii Direcției calitatea vieții personalului, structură de specialitate din compunerea Departamentului pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului, pentru anul 2019, desfăşurată la sediul instituţiei.
După o retrospectivă a anului precedent, prin care au fost trecute în revistă obiectivele asumate şi stadiul îndeplinirii acestora, secretarul de stat a pus un accent deosebit pe „îmbunătăţirea cadrului normativ şi instituţional cu privire la drepturile participanţilor la acţiuni militare, răniţilor, invalizilor şi urmaşilor celor decedaţi. Acestui segment TREBUIE să-i acordăm o atenţie deosebită! În acest sens, avem programe principale, prin care ducem acest TREBUIE dincolo de cerinţa lui imperativă, mai aproape de oameni şi de nevoile lor.”
Cu toţii recunoaştem valoarea importantă a acestor programe - „Recuperarea memoriei”, „Acasă la veterani”, Crosul „VeteRUN”, „Mândri de părinţii noştri” şi „Crăciunul se sărbătoreşte în marea familia a Armatei României” – programe cu un potenţial formativ extraordinar, pe care direcţia le va continua, investind în ele responsabilitate şi performanţă.
La finalul activităţii, secretarul de stat a mulţumit întregului personal al direcţiei pentru dăruire, implicare şi profesionalismul demonstrate în decursul anului trecut.