Şedinţa Comisiei centrale pentru probleme sociale a M.Ap.N.
Comunicat nr. 2
30 ianuarie 2020
Comisia centrală pentru probleme sociale din Ministerul Apărării Naţionale, întrunită astăzi, 30 ianuarie, la sediul instituţiei, sub preşedinţia lui Marius Bălu, secretar de stat şi şef al Departamentului pentru Relaţia cu Parlamentul şi calitatea vieţii personalului, a analizat posibilităţile de soluţionare a unor disfuncţionalităţi de natură socială identificate pentru personalul armatei.
Ordinea de zi a şedinţei a însemnat şi stabilirea unor obiective, iar secretarul de stat Marius Bălu împreună cu membrii comisiei au hotărât adoptarea celor mai adecvate măsuri pentru atingerea acestora, concluziile urmând a fi înaintate, spre informare, ministrului apărării naţionale.
De asemenea, preşedintele comisiei a dispus raportarea periodică a îndeplinirii fiecărui obiectiv în parte, dând astfel dovadă de realism, iniţiativă şi transparenţă în abordarea provocărilor de natură socială la nivelul ministerului.
***
Comisia centrală pentru probleme sociale a Ministerului Apărării Naţionale are ca responsabilitate coordonarea acțiunilor și măsurilor în scopul identificării, analizării și soluționării problemelor întâmpinate de personalul armatei în domeniile: salarizare, hrănire, echipare, asistență medicală, condiții de muncă și instruire, cazare, recreere și recuperarea capacității de muncă, condiții de locuit și respectarea drepturilor aferente raporturilor de serviciu sau de muncă, în conformitate cu prevederile legale și potrivit normelor cuprinse în ordinele ministrului apărării naționale
.