Departamentul pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului

Crăciunul în marea familie a Armatei României

 

19 Decembrie 2019
   Ministerul Apărării Naţionale organizează joi, 19 decembrie, între orele 10.00 și 14.00, la KIDDO PLAY ACADEMY - Băneasa, din Capitală, evenimentul special „Crăciunul se petrece în marea familie a Armatei României”. 

   Astfel, copiii militarilor decedați sau răniți în acțiuni militare se vor distra în orașul în miniatură construit din piese moi de burete, vor participa la concursuri tip karaoke și vor juca bowling.
   Copiii eroilor Armatei României vor primi cadouri, alese cu atenție de Moș Crăciun împreună cu Direcția calitatea vieții personalului.
   Evenimentul, aflat la cea de-a 11 a ediție, este organizat în acest an cu sprijinul Companiei Naționale ROMTEHNICA S.A., BEST FOODS Prod. SRL, GRACE COUTURE Cakes, INTER DESIGN Construct Services, LIGOMI, SEPHORA și GOOD DAYS Therapy.
   Activitățile dedicate copiilor personalului armatei, decedat sau rănit în urma participării la acţiuni militare, constituie o modalitate de sprijin familial şi, în acelaşi timp, un prilej pentru promovarea valorilor instituţiei militare.