Planul de sprijin al veteranilor de război pe perioada stării de urgență-VIABILITATE ȘI EFICIENȚĂ


Comunicat nr. 11
20 mai 2020
 
 
            Odată cu semnarea Decretului prezidențial privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României și ca urmare a Ordonanței militare nr. 2 din 21 martie a.c., cu privire la măsurile de prevenire a răspândirii virusului COVID-19, Departamentul pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului a elaborat „Planul de sprijin al veteranilor de război pe perioada stării de urgență”, aprobat de ministrul apărării naționale, în scopul susținerii veteranilor și văduvelor de război, în special a celor aflați în situații deosebite, fără întreținător, în situații de risc sau care se confruntă cu probleme sociale.
 
            În baza acestui plan a fost înființată, în perioada 30 martie – 14 mai, o linie telefonică TELVERDE, pentru sprijinirea veteranilor și văduvelor de război, funcționarea acesteia fiind asigurată de Direcția calitatea vieții personalului. Prin numeroasele apeluri efectuate la numărul pus la dispoziție, dintre care 42 pentru veteranii și văduvele de război, a fost solicitat sprijinul efectiv pentru procurarea de medicamente, alimente și produse de igienă. S-a solicitat facilitarea asigurării medicale la domiciliu și au fost cerute diverse alte informații. Activitatea TELVERDE s-a desfășurat fără sincope, eficiența acesteia fiind demonstrată și de faptul că nu au existat reveniri cu privire la solicitările transmise operatorilor. De asemenea, li s-a oferit sprijin tuturor celor care au  apelat la TELVERDE pentru rezolvarea anumitor situații neplăcute.
 
            În paralel, s-a desfășurat și activitatea de sprijinire a veteranilor de război aflați în plata Casei de pensii sectoriale a Ministerului Apărării Naționale, în colaborare cu comandanții de garnizoană, care au identificat în aria de responsabilitate pe cei care aveau nevoie de o masă caldă, de rezolvarea unor probleme medicale la domiciliu, procurarea de medicamente sau de echipaj medical pentru consult de specialitate.
 
            Astfel, au fost distribuite 2.300 de pachete cu alimente și produse de igienă, unor familii aflate în dificultate, veteranilor și văduvelor de război din județele Arad, Argeș, Brașov, Dolj, Hunedoara, Iași, Mehedinți, Mureș, Suceava și Timiș. Toate acestea nu ar fi fost posibile fără implicarea responsabilă și sprijinul sponsorilor pe care trebuie să-i amintim în cele ce urmează, deși, la prima vedere, ar părea doar o listă impersonală de firme și societăți comerciale: S.C. Mega Image S.R.L., S.C. Maspex România S.R.L., Romaqua Group S.A., S.C. Profi Rom Food S.R.L., Coca-Cola HBC România, Asociația Națională pentru Băuturi Răcoritoare (ANBR), Asociația Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR), S.C. Agritehnica S..R.L. Le mulțumim, pe această cale, tuturor celor care au dat dovadă de un înalt simț civic și umanitar, pentru generozitate, pentru sprijinul oferit în materializarea proiectului nostru.
 
            Programul „Acasă la veterani”, inițiat în anul 2017, a continuat și în perioada stării de urgență și continuă și în starea de alertă recent instituită. În această perioadă, au fost vizitați 12 veterani de război cărora le-au fost oferite produse alimentare asigurate de către sponsori.
 
             
            În prezent, 4.098 de veterani de război și 104 văduve de război se află în evidența caselor de pensii. Sunt cei care au luptat și au renunțat la tot pentru ca noi să fim și să avem, astăzi, tot ceea ce ei nici nu visau! De aceea, este aproape imposibil să te raportezi la aceste repere ale îndeplinirii datoriei față de țară, fără să simți un puternic sentiment de recunoștință și respect. Este de datoria noastră să le fim alături și să-i ajutăm în continuare pe cei care ne-au învățat, prin puterea exemplului personal, că iubirea de țară este cea mai nobilă virtute, pentru care merită și trebuie să lupți până la sacrificiul suprem.
 
            Și chiar dacă fața ne este acoperită acum de o mască de protecție respiratorie, respectul față de veteranii noștri se vede în atitudine, iar recunoștința în ochii tuturor celor care le sunt mereu aproape atunci când au nevoie de sprijin.
 
 
Top